Comemorarea veteranilor din războiul de pe Nistru la universități

Așa cum luna martie este preconizată pentru comemorarea veteranilor din războiul de pe Nistru la universitățile din orașul Chișinău, un eveniment cu același generic ,,1991-1992 – Onorând curajul și sacrificiul” a avut loc în ziua de 22 martie la Universitatea de Stat din Moldova, datorită colaborării Ligii Studențiilor din Basarabia împreună cu Facultatea de Drept USM cu Asociația Studenților în Drept, USM

La deschiderea acestei manifestări au ținut discursuri prodecanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, dul Pantea Oleg, doctor în drept, conferenţiar universitar și Ieronim Ciobanu, fondator și președinte al organizației Liga Studenților din Basarabia.

De asemenea, la evenimentul respectiv au fost prezenți studenți de la Universitatea de Stat din Moldova, dar și alți invitați speciali, precum:

Vitalie Palega, membru al Consiliului de Integritate a RM, șef al Oficiului Juridic al USM, ex-comandantul Plutonului II de Distrugere ,,Terminator”, participant în Grupul cu Destinație Specială ,,Burunducii” al Ministerului Securității Naționale, de atunci, cu gradul special ,,plutonier-adjutant”, decorat cu medalia ,,Meritul Militar”, cavaler al Ordinului ,,Credință Patriei” clasa a II-a, cercetaș pe Platoul Cocieri;

Andrei Cenusa, jurist într-o structură comercială; a luptat pe platourile Cocieri, Chițcani și Tighina (Bender) în gradul de colonel, decorat cu Ordinul Ștefan cel Mare. În timpul luptelor a făcut parte din (BPDS) Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a MAI, actualmente – pensionar militar.

Studenții au avut oportunitatea să audă memorialistică de la prima sursă ca să înțeleagă mai bine această perioadă tumultoasă a istoriei noastre recente.

Prin intermediul acestui eveniment am adus un omagiu tuturor celor care s-au sacrificat pentru apărarea demnității și integrității teritoriale a țării noastre în timpul conflictului de pe Nistru. La fel, am asigurat o legătură între generații de juriști, cei care au fost la război și studenții care încă își fac studiile.

Comentarii

9 responses to “Comemorarea veteranilor din războiul de pe Nistru la universități”

  1. Alright, spun a few rounds on casinocalupoh. The games looked pretty standard, nothing to write home about BUT the payout! I think I like this one… Try for yourself: casinocalupoh

  2. Spotted djgame in the feed. Looks promising. Need to check it out after work. You should too. djgame

  3. Thinking about trying pr777casino. Anyone recommend any specific games there? Share the knowledge! pr777casino

  4. Spent some time on s77game, pretty awesome online site to play. They have a wide variety of selections. Definitely check them out here!: s77game

  5. Needed some new apps and found afunapk. Downloaded a few, and they all worked great. Saves me time searching all over the place. Worth a look if you need some APKs. You can find em at afunapk.

  6. Casinonine is a solid place to try your luck! The games are smooth, the bonuses are decent, and I hit a nice win last week. Definitely worth checking out if you’re looking for a new casino. Win big at casinonine!

  7. zx88com is next on my list to explore. Ready to spin the wheel! See the game: zx88com

  8. Just downloaded 136betapp. Seems smooth and user-friendly so far. Let’s play now: 136betapp

  9. I’m feeling lucky today, so I will check 22win1! Someone tell me if it is good? Click and find out: 22win1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *