Așa cum luna martie este preconizată pentru comemorarea veteranilor din războiul de pe Nistru la universitățile din orașul Chișinău, un eveniment cu același generic ,,1991-1992 – Onorând curajul și sacrificiul” a avut loc în ziua de 22 martie la Universitatea de Stat din Moldova, datorită colaborării Ligii Studențiilor din Basarabia împreună cu Facultatea de Drept USM cu Asociația Studenților în Drept, USM
La deschiderea acestei manifestări au ținut discursuri prodecanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, dul Pantea Oleg, doctor în drept, conferenţiar universitar și Ieronim Ciobanu, fondator și președinte al organizației Liga Studenților din Basarabia.
De asemenea, la evenimentul respectiv au fost prezenți studenți de la Universitatea de Stat din Moldova, dar și alți invitați speciali, precum:
Vitalie Palega, membru al Consiliului de Integritate a RM, șef al Oficiului Juridic al USM, ex-comandantul Plutonului II de Distrugere ,,Terminator”, participant în Grupul cu Destinație Specială ,,Burunducii” al Ministerului Securității Naționale, de atunci, cu gradul special ,,plutonier-adjutant”, decorat cu medalia ,,Meritul Militar”, cavaler al Ordinului ,,Credință Patriei” clasa a II-a, cercetaș pe Platoul Cocieri;
Andrei Cenusa, jurist într-o structură comercială; a luptat pe platourile Cocieri, Chițcani și Tighina (Bender) în gradul de colonel, decorat cu Ordinul Ștefan cel Mare. În timpul luptelor a făcut parte din (BPDS) Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a MAI, actualmente – pensionar militar.
Studenții au avut oportunitatea să audă memorialistică de la prima sursă ca să înțeleagă mai bine această perioadă tumultoasă a istoriei noastre recente.
Prin intermediul acestui eveniment am adus un omagiu tuturor celor care s-au sacrificat pentru apărarea demnității și integrității teritoriale a țării noastre în timpul conflictului de pe Nistru. La fel, am asigurat o legătură între generații de juriști, cei care au fost la război și studenții care încă își fac studiile.

Leave a Reply